©2018 by S.C. Salina Corbeanca S.R.L 

    Salina Corbeanca este un centru de recuperare respiratorie destinat atât copiilor cât și adulților.

Salina este deschisă de un medic iar ședinţele de haloterapie se fac sub îndrumare medicală.

A fost gândită "Camera cu sare" sau Halocamera, un spaţiu pentru haloterapie activă, destinat jocului copiilor şi relaxării adulţilor, cu beneficiul aerosolilor salini uscaţi. 

Este o salină artificială cu halogenerator, ceea ce asigură eficacitatea terapeutică.

Halogeneratorul este un echipament medical brevetat și folosit la nivel mondial.

El menţine concentraţia de sare din încăpere constantă pe durata întregii şedinţe. 

Amenajarea salinei respectă cele mai inovative principii de construcţie folosite în Europa. Ambientul deosebit, culorile şi muzica atent alese, transformă cele 45 de minute de tratament înt-un moment de relaxare şi evadare din cotidian. 

Microclimatul salinei este controlat prin higrometru, termometru şi senzori speciali, temperatura şi umiditatea reprezentând factori importanţi în tratamentul căilor respiratorii. 

Aeroionizarea crescută conferă calități dezinfectant, antioxidante, detoxifiante. 

          În camera salină aerul se autopurifică permanent datorită concentrației mare de sare. 

Ședințele se fac doar în baza programărilor.

Cum actioneaza sarea?

 Sarea fluidifică secreţiile bronşice. Iar datorită higroscopicităţii sării şi a fenomenului de osmoză, sunt absorbite toate impurităţile din căile respiratorii şi eliminate prin tuse, strănut sau rinoree.  Îndepărtând alergenii se reface imunitatea bronsiilor şi mişcarea normală a cililor bronşici. 

Salina artificială cu halogenerator

*Atmosfera sărată dintr-o încăpere salină are o încărcătură microbiană de 10 ori mai mică decât cea din afara ei. Ionizarea şi puritatea aerului din salina artificială sunt compatibile cu aerul de munte de la altitudini de 800-1000.

*   Microcristalele de sare conțin predominant NaCl 98%, la care se adaugă săruri de Ca, K, Mg, Iod,  Brom, argilă, marne şi materii organice 2%. 

*   Concentrația de aerosoli salini din halocameră  ajunge la 20 mg/m3, mult mai mare decât cea din salinele naturale, astfel că timpul necesar tratamentului se scurtează.

*   Cele 45min petrecute în  "Camera cu sare" echivalează cu 4 ore petrecute într-o salină de adâncime.

*   Condițiile de presiune, concentrația de oxigen și cea de dioxid de carbon sunt cele normale, neexistând influențele negative din salinele naturale de adâncime. Pentru un rezultat terapeutic optim, temperatura în interiorul camerei cu sare trebuie să fie 20-24° iar umiditatea între 40-55%.

*   Efectele benefice ale unui tratament se mențin 3-4 luni, fapt demonstrat obiectiv în studii realizate în Anglia, Rusia, Germania, Estonia și Canada. 


 

Haloterapia este pentru toate vârstele

Unul dintre beneficiile majore ale acestui tratament natural este că este 100% sigur pentru cei mici.

Chiar şi pentru bebelușii sub 1 an!

De fapt, este chiar recomandat pentru copii să fie expuși haloterapie atât pentru a preveni îmbolnăvirea cât şi pentru a evita antibioticele sau alte medicaţii.

Doza zilnică recomandată de sare este de 3-5 grame pe zi. Cantitatea de sarea inhalată într-o oră este de 0.5-0.6 mg.

Ceea ce se absoarbe într-o şedinţă nu încarcă metabolismul mineral al organismului. 

Mecanism acțiune 
    Microclimatul salinei este format din aerosolii salini de dimensiuni diferite. Particulele, cele foarte mici, de ordinul a 3-10 microni ajung în alveolele pulmonare şi de acolo trec în torentul sanguin. Cele mari acţionează şi se absorb la nivelul căilor respiratorii mari: bronhii şi bronhiole. 

   Orice focar infecţios poate declanşa, întreține sau complică o boală. 


    Ionii de clor şi iod au efect bactericid asupra virusului gripei, a stafilococului şi streptococului şi a bacilului pneumococic, adică elimină focarul infecțios de la nivelul căilor respiratorii. Inhalarea ionilor iod-clor duc la îmbunătăţirea activităţii arborelui bronşic până la nivel alveolar, ducând la creşterea imunităţii organismului. 

   Simptomatologic aceşti ioni duc la dispariția dispneei şi a tusei, la fluidificarea secreţiei bronşice şi la îmbunătăţirea rezultatelor testelor exploratori pulmonare.

Scăderea eozinofilelor din sânge sunt un semn al dispariţiei substanţei alergice din organism.