©2018 by S.C. Salina Corbeanca S.R.L 

Reguli generale "Camera cu sare"

  • Şedinţele se fac pe baza programărilor telefonice. Şedinţele de terapie încep la ore fixe, vă rugăm să anunțați telefonic dacă întârziați sau nu puteţi ajunge.

  • Vă rugăm să aveți părul prins și să il prindeți și pe al copiilor, este neplăcut să se joace copii printre fire de păr.

  • Vă rugăm să nu intrați cu geanta sau cu mâncare în interiorul camerei cu sare.

  • Copilașii cu febra sau in primele 3 zile de la debutul acesteia nu sunt acceptati, deoarece atunci este perioada maxima de contagiozitate.

  • Responsabilitatea supravegherii copiilor pe durata ședinței revine părinților sau însoțitorilor. 

    • Este important să îi supravegheați pe copii în așa fel încât să nu se lovească, să nu le pătrundă sare în ochi, să nu arunce cu sare şi să nu intre în conflict cu cei din sală. 

    • Recomandăm copiilor să vorbească încet, să nu se împingă și să fie cât mai puțin agitați. Hipervascularizatia şi hiperventilaţia cailor respiratorii pot exacerba proprietăţile sarii astfel încât să devină factori iritant

  • Vă rugăm comunicați persoanei de la recepție orice disconfort sau durere.

  • Vă rugăm, pe cât posibil, să limitați convorbirile telefonice, să păstrați intimitatea acestora și să vorbiți încet, în așa fel încât să nu îi deranjați ședința.

  • Dacă faceți fotografii și apar și alte persoane în apropiere, vă rugăm solicitați-le acceptul pentru publicarea imaginilor în rețelele de socializare.

  • Asiguraţi-vă că prietenii/rudele care vă însoţesc se informează referitor la afecţiunile în care haloterapia NU este recomandată.

  • Ne-am bucura să fiţi deschişi şi să puneţi oricâte întrebări, ne vom strădui să vă răspundem.

Recomandări medicale pentru eficiența terapeutică

 

  • Este indicat să consultaţi un medic specialist pneumolog înainte de a începe şedinţele de haloterapie.

  • Efectele benefice ale haloterapiei nu se observa după doar o şedinţă, asemenea salinelor naturale este necesară o cură de cel puţin 10 şedinţe.

  • Consumul de lichide în timpul și după haloterapie (~30 minute) nu este indicat

  • Vă rugăm încurajații pe copii să sufle nasul, atât în timpul cât și după sesiunea de terapie. 

  • Este posibil să experimentaţi o senzaţie de uscăciune a cailor respiratorii în timpul sau după haloterapie, este  normal.

  • Vă rugăm să ne aduceţi la cunoştinţa orice efect secundar al terapiei (pozitiv sau nu).

  • Pentru persoanele cu ten/piele uscată: folosiţi creme mai grase după terapie; efectul durează doar cât timp faceţi terapia.

 

Sarea

  • Sarea folosită este extrasa din România, de la Salina Praid și de la Salina Târgul Ocna.

  • Sarea corodeaza, vă recomandăm să limitaţi folosirea aparaturii tehnice (telefon, computer)

  • Halatele şi bonetele de unica folosinta vă pot proteja hainele şi părul de pulberea fină de sare

Recomandări terapeutice - Dr. Anda Zaharia

  • Efectele după o şedinţă de haloterapie activă durează 24 ore.

  • Efectele după o cură, cu frecvenţa zilnică, durează 2-3 luni, spun studiile.

 

Copii - recomandări şedinţe haloterapie

  • Cură: 7-10 şedinţe, zilnic, dacă nu apar efecte negative precum iritaţia ochilor sau a gâtului

  • Durata şedinţei: 30-45 minute, în funcţie de vârstă, patologie actuală şi efectul dorit

  • O şedinţă săptămânal de întreţinere a efectului antiinflamator şi pentru a curăţa mucoasele de eventualii agenţi patogeni

  • O ședinţă atunci când apar primele simptome – nas înfundat, primele mucozităţi limpezi

 

Adulţi - recomandări şedinţe haloterapie

  • Cură: 10-15 şedinţe, în funcţie de patologie actuală şi efectul dorit

  • Durata şedinţei: 45 minute

  • Frecvenţa şedinţelor diferă în funcție de patologie și evoluție.

 Patologie cronică (astm, rinita, alergie, bronșită, etc) - o ședință la 2 sau 3 zile, timp de minim 3 luni. 

Pentru imunitatea copiilor care merg la grădiniţă:

  • Medicul nostru recomandă fie efectuarea unei cure după care să se vină săptămânal o şedinţă, fie lunar o cură de 7-10 şedinţe timp de 3 luni, cu repetare la 5-6 luni.

***Cu toate acestea din păcate nu exista garanţia că imunitatea copilului va fi impenetrabila. Fiecare organism este diferit şi reacţionează diferit la agenţii patogeni, iar grădiniţele din păcate sunt colectivități închise.

Imunitate
Pe partea de imunitate, haloterapia ajută organismul datorită efectelor de stimulare a producţiei și potenţare a efectelor macrofagelor şi fagocitelor. Acestea sunt celule din organismul nostru care luptă împotriva agenţilor patogeni.
Sarea nu este o substanţă magică, nu vă putem garanta că după efectuarea unei cure,  acesta nu se va mai îmbolnăvi. Studiile extensive menţionează că, 
după efectuarea curei şi a şedinţelor de întreţinere săptămânale, patologiile care apar ulterior au o durată de 5 ori mai scurtă şi nu se mai complica la fel de mult. 
 

Laringita, Rinita, Sinuzita
Haloterapia poate ameliora simptomele laringitei, datorită efectului higroscopic al sării. Particulele fine saline o dată ajunse la nivelul mucoaselor aparatului respirator și ORL extrag apa din țesut, determinând scăderea edemului și a inflamației. Scăderea edemului duce la lărgirea căilor respiratorii. În plus, sarea este formată în procent de 98%din clor și sodiu, ceea ce îi conferă un efect bactericid.
 
În 72-87% din cazurile studiate acţiunea antiedematoasa, antibacteriana şi imunostimulativa are o influenţă benefică asupra mucoasei tractului respirator superior în patologii precum: rinita vasomotorie şi alergică, rinosinuzita cronică, adenoidita, faringita cronică, etc. 
Recomandare – minim de 2 ori pe săptămână timp de 3 luni